sâmbătă, 24 decembrie 2011

???

Astăzi mosu-i ocupat
E puţin cam obosit
Căci cadouri a cărat
Si mult a călătorit

Numai mâine va ajunge
Cu cadou pe strada ta
Si sub fulgii ce vor ninge
El te va îmbucura

În cuvinte îţi va spune
Cât de mult tu i-ai lipsit
Si că are pentru tine
Un crăciun mai fericit

luni, 19 decembrie 2011

Cum pot să te uit?

Pe cerul albastru un viu curcubeu
Mă duce cu gândul la zâmbetul tău
Dar cum am să-l pot vreodată uita?
Când el are cuibul în inima mea

O rază de lună pierdută în mare
Mi-aduce aminte de-a ta sărutare
De ochii căprui şi de buzele moi
De clipele dulci petrecute în doi

În noapte pe cer o stea străluceşte
Aud o chemare ce parcă-mi vorbeşte
E dorul ce plânge cu lacrimi amare
Ascuns printre gânduri, pierdut în uitare

Aş vrea să te uit, dar nu am putere
Căci simt şi acum a ta mângâiere
Ce noaptea în vis mă urmează mereu
Aducând fericirea în sufletul meu

-----------------------------

De mii de ori am suferit, pentru a ei iubire
Şi niciodată n-am primit un strop de fericire
Poate acum, sau într-o zi, sau poate niciodată
Ma va chema şi-mi va reda inima mea furată

luni, 12 decembrie 2011

Diamante si rubine

Din viaţa mea când ai plecat
În urma ta nici n-ai privit
Să vezi durerea ce-ai lăsat
În sufletu-mi năpăstuit

În piept tu mi-ai lăsat un gol
Luându-mi inima si visul
Si lacrimile-mi curg domol
Din ochii-mi negri ca abisul

În urma ta încremenit
Priveam pierdândute în zare
Nu a contat că te-am iubit
Frumoasa mea, cu suflet mare

În gândul meu îndurerat
Cel plin de lacrimi si suspine
O ploaie rece sa lăsat
Cu diamante si rubine

Chiar timpul se opri în loc
Părea că plânge după tine
Cu lacrimi calde ca de foc
Durerea ca să si-o aline
------------------------------

Pe cerul negru-ntunecat
O stea stă să se nască
Căci steaua noastră a încetat
Demult să mai lucească

duminică, 4 decembrie 2011

Din gândul ei


O clipă de te-aş mai vedea
Să îţi văd visul împlinit
Sărutul meu să îţi pot da
Si să trăim la infinit

În ochii tăi înlăcrimaţi
Să văd a ta iubire
De fericire alintaţi
Să fiu a ta menire

Iar scopul şi menirea ta
E să mă iei cu tine
În casa şi în lumea ta
Să fii doar tu cu mine

---------------------------------------------------------

În adâncul inimii am un gând ce mă-ntristează
Chiar si noaptea când adorm, si în vis el mă urmează
Zi de zi, noapte de noapte, sufletul mi l-a aprins
Dar la fel ca si în vis, el încet, încet sa stins

A fost gândul meu un vers? O iubire-adevărată?
Sau a fost o melodie ce n-am scris-o niciodată?
Dintr-e mii si mii de vise, câte unul spulberate
Doar un vis mă duce-n zborul ce m-aruncă-n realitate


Versurile nu îmi aparțin, eu doar le-am modelat puțin 

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Iubire si trădare


Te ador cu ochii în lacrimi
Înecat în oceanul iubirii
Pierdut în al dragostei patimi
Înviat de blândeţea privirii

Te iubesc un suflet curat
Trecut prin foc şi trădare
De soartă lovit nencetat
Aşteptându-ţi a ta sărutare

Te sorb din priviri când tu dormi
Si lacrima ce-ţi curge-n vis
O şterg cu o mie de flori
Născute-n al nopţii abis

Renasc din durere şi ură
Lovit de blestem şi păcat
Iubesc a ta inimă pură
Şi sufletul tău minunat

joi, 1 decembrie 2011

Te iubesc


Frumoasa mea, cu părul răvăşit
Cu ochii tăi frumoşi, tu m-ai vrăjit
Şi-acuma sânt de dragoste lovit
De dor şi de durere răstâgnit

Şi inima în piept îmi bate tare
Când tu-mi zâmbeşti, precum o floare
Scăldată-n razele de soare
Din lumea ta nemuritoare

Voi fi aici, când tu mă vei dori
Când soarele pe cer va răsări
Când luna nopţii va înmărmuri
Voi fi aici, iar eu te voi iubi

Şi-n infinitul nopţilor de vară
Te-aştept în vis, ca pe-o fecioară
Să ne iubim sub luna clară
Ce bântuie ca o hoinară

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Adio


Adio, îţi spun cu glasul şoptit
Adio, frumoas-o cu păr răvăşit
Eu n-am să te las pierdută-n uitare
Ci am să te plâng cu lacrimi amare

Durerea e grea şi rana-i adâncă
Dar am să mă rog, la altarul din stâncă
Să fii ocrotită de-a lui mângâiere
Să nu plângi ca mine, în chin şi durere

Te rog ca să-mi ierţi greşelile mele
Te rog să mă ierţi, cu bune şi rele
Şi poate-ntr-o zi minunată de Mai
Îţi vei aminti cum din nou renăşteai

Acum când în suflet e frig şi pustiu
Când iarna se-aşterne cu-n văl argintiu
Eu tot ce-mi doresc, e să fii fericită
De toţi cei din jur tu să fii iar iubită

Visul


În lumina nopţii visele se nasc
Vise ce sânt parcă rupte dintr-un basm
Dintr-un basm frumos cu prinţi şi prinţese
Ce-şi şoptesc în taină vorbe ne-nţelese

Noaptea se aşterne cu sclipiri de-argint
Cu magia ei ochii mi-i alint
Şi-n abisul nopţii plină de amor
Pleoapa mi se-nchide peste ochi uşor

Ca o adiere somnul mă cuprinde
Visul cel şiret, inima-mi aprinde
Frumuseţea lui n-are asemănare
Când aud în vis, dulce-a ta chemare

Sus pe cerul nopţii stelele lucesc
Luminîndu-mi visul goală te zăresc
Te privesc pe-ascuns, eşti precum o floare
Gingaşă, frumoasă, şi strălucitoare

Trupul tău mă cheamă cu mireasma lui
Mă priveşti cu dor, vrei să mă supui
Buzele frumoase vreau să ţi le-ating
Cu-n sărut fierbinte setea să mi-o sting

Iar când peste chipu-ţi, chipul meu îl plec
În privirea-ţi dulce vreau să mă înec
Mângâindu-ţi părul lung şi mătăsos
Sărutându-ţi chipul drag şi luminos

Văd în miez de noapte, ca un giuvaer
Cum apare luna plină de mister
Sub lumina ei caldă, sclipitoare
Frumuseţea ta e fermecătoare

Noaptea-i pe sfârşite, visul se destramă
Soarele răsare cu sclipiri de-aramă
Visul mi-l alungă, şi ce rău îmi pare
Că nu ţi-am furat înc-o sărutare

Roua dimineţii îmi vorbeşte-n şoapte
-Lasă, nu-i nimic, e şi mâine noapte

miercuri, 23 noiembrie 2011

Lacrimi de despărţire

Tu, suflet pierdut, ce plângând rătăceşti
Nu ştii cine sunt, eu nu ştiu cine eşti 
Prin viaţă tu treci tot mereu căutând 
Şi-n urma ta laşi doar lacrimi curgând

Ai ochii frumoşi, dar privirea ţi-e rece 
Ca ploaia de toamnă ce vine şi trece
Iar buzele-ţi dulci şi sărutul fierbinte 
Mereu au ştiut să mă mintă-n cuvinte

Nu cred că vei ştii cât de mult te-am iubit 
Acum mă întreb dacă nu am greşit
În ziua aceea, când te-am sărutat 
Sărut ce ştiam că e plin de păcat

Dar orice-nceput are şi un sfârşit
Regret şi acum că în ochii te-am privit
Acei ochii frumoşi de-un albastru ceresc
Ce m-au părăsit, dar ce încă-i iubesc 

Mi-e sufletul rupt de atâta durere
Cu ochii în lacrimi plâng în tăcere 
Şi-n inimă port o amară tristeţe
Căci tu m-ai minţit cu o dulce tandreţe

Îmi doresc, ca să pot să dau timpu-napoi 
La clipa în care-am greşit amândoi
La clipa când acel sărut blestemat
În chin şi durere m-a tot aruncat 

Aş vrea să nu ştiu ce înseamnă "iubire"
Când viaţa-mi atârnă de-o aţă subţire 
Aş vrea Dumnezeu să mă lase să mor
Să nu simt durerea, şi nici al tău dor

Tot timpul vei fii în a mea amintire
În inima mea mereu vei găsi 
Un strop de tantreţe, un strop de iubire 
Şi-un suflet ce încă te-aşteaptă să vii

marți, 22 noiembrie 2011

De ce?

De ce, atunci când plângi, mă răscoleşti? 
Cu lacrima ta caldă mă topeşti 
De ce, când tu-mi zâmbeşti, sânt fericit? 
Şi-aş vrea să mă iubeşti la infinit 

De ce, când sânt aici, tu eşti departe? 
Iar dorul şi durerea ne desparte 
De ce e viaţa mea atât de rea? 
Ce i-am făcut de mă urăşte aşa? 

Poate destinul, poate soarta, e nebună 
Sau poate totu-n jurul meu e o minciună 
Sau poate sânt chiar eu, puţin nebun 
Pentru că-ntreb, DE CE? tocmai acum

luni, 21 noiembrie 2011

Tu si Eu

TU

Tu eşti steaua mea
Din cerul cu stele
Eşti fulgul de nea
Din iernile mele

Eşti astrul ceresc
Ce-l văd dimineaţă
Eşti tot ce-mi doresc
În vis şi în viaţă

Eşti valul din mare
Ce-mi spală durerea
Eşti raza de soare
Ce-i simt mângâierea

Eşti visul din noapte
Şi-acolo vei fii
Pierdută în şoapte
Şi-n zorii din zi


EU

Eu sînt doar un om
Umil, visător
Prin viaţă şi timp
Un biet călător

Îmi caut destinul
În lună şi stele
Ascuns în eternul
Păcatelor mele

Şi trist rătăcesc
Prin ploaie şi vânt
Căci nu te găsesc
În visu-mi cel sfânt

Dar am să te caut
Pân-am să mor
Să-ţi spun în cuvinte
Ce mult te ador

joi, 27 octombrie 2011

Ploaia

Mă plimb singuratic, pierdut prin mulţime
Privesc împrejur şi zăresc doar tristeţe
Iar ploaia ce cade cu patimi nebune
Mă umple de dor şi de lacrimi răzleţe

În sufletul meu şi-a făcut cuib durerea
Plângând rătăcesc printre stropii de ploaie
În gând îţi păstrez încă vie-amintirea
Cu tine intrând la mine-n odaie

Parfumul din păru-ţi îl simt chiar şi-acuma
Când frunzele cad încet dintre ramuri
Lovite de ploaia ce-aduce furtuna
Purtate de vântul ce bate prin geamuri

Pe banca din parc, unde dragostea noastră
Cândva o purtam în inima mea
Cad lacrimi din cer, iar pe bolta cerească
Îmi pare că văd imaginea ta

Gândul mă poartă iarăşi spre tine
Norii ascund urma paşilor tăi
Privesc viitorul ce nu ne-aparţine
Şi-aud în fereastră ale ploii bătăi

Mi-e dor de trecut, de clipele-n care
Visam amândoi pe un mal Dunărean
Promisiuni, jurăminte, şi lacrimi amare
Acum par un vis pe un val în ocean

Paşii mă duc pe cărări neştiute
Ploia pe chip mă sărută uşor
Şoaptele par atât de tăcute
Acum când te caut în suflet cu dor

În ropotul ploii se lasă-nserarea
Şi lumea din jur se îndreaptă spre case
Doar eu mai aştept să aud iar chemarea
Cuvintelor tale atât de frumoase

Păreri de rău

Privesc neîncetat, la pozele din mână O dragoste frumoasă, acum e o ruină S-a ruinat în clipa, aceea, blestemată Când am plecat lăsând-...