Găsiți aici pe acest blog, o parte din ceea ce am trăit, o parte din ceea ce încă trăiesc, dar și o parte din imaginația mea. Vă mulțumesc pentru vizite, o zi frumoasă.
marți, 3 noiembrie 2020
vineri, 25 septembrie 2020
luni, 14 septembrie 2020
miercuri, 19 august 2020
Trenul tăcut
Trenul tăcut aşteaptă în gară
Vagoanele stau înşirate în ploaie
Ma urc şi privesc la stropii de-afară
Cum cad şi se-adună în mii de pâraie
Aştept ca şi ceasul să bată de zece
Timid, să pornesc în necunoscut
Dar timpul cu greu, se mişcă, şi trece
Iar trenul, în ploaie, aşteaptă tăcut
Lumina pătrunde prin geam, întristată
Iar inima mea, zâmbeşte de zor
Şi jos printre şine de cale ferată
Zăresc încolţind un mugur de dor
Trenul tăcut, mă duce spre tine
Curând am să gust din dragostea ta
Iar şoaptele tale, vor fii pentru mine
Amintiri tatuate în inima mea
Drumul e lung şi plin de mistere
La capătul lui voi fi doar al tău
Şi vreau să m-alini cu a ta mângâiere
Sărutul să-ţi simt pe buze mereu
Răzleţe lumini aleargă prin zare
Şi inima mea în galop a pornit
Căci trenul, demult s-a pus în mişcare
Zburând ca săgeata, spre tine, grăbit
Nici frigul, nici ploaia, ce bate în geamuri
Nu-mi poate opri iubirea în loc
Căci dragostea ta, precum marea în valuri
Mă cheamă să vin să te ţin de mijloc
Aştept ca şi ceasul să bată de zece
Timid, să pornesc în necunoscut
Dar timpul cu greu, se mişcă, şi trece
Iar trenul, în ploaie, aşteaptă tăcut
Lumina pătrunde prin geam, întristată
Iar inima mea, zâmbeşte de zor
Şi jos printre şine de cale ferată
Zăresc încolţind un mugur de dor
Trenul tăcut, mă duce spre tine
Curând am să gust din dragostea ta
Iar şoaptele tale, vor fii pentru mine
Amintiri tatuate în inima mea
Drumul e lung şi plin de mistere
La capătul lui voi fi doar al tău
Şi vreau să m-alini cu a ta mângâiere
Sărutul să-ţi simt pe buze mereu
Răzleţe lumini aleargă prin zare
Şi inima mea în galop a pornit
Căci trenul, demult s-a pus în mişcare
Zburând ca săgeata, spre tine, grăbit
Nici frigul, nici ploaia, ce bate în geamuri
Nu-mi poate opri iubirea în loc
Căci dragostea ta, precum marea în valuri
Mă cheamă să vin să te ţin de mijloc
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Păreri de rău
Privesc neîncetat, la pozele din mână O dragoste frumoasă, acum e o ruină S-a ruinat în clipa, aceea, blestemată Când am plecat lăsând-...
-
Când am plecat din lumea ta Vroiam să-mi spui, MAI STAI UN PIC Dar orele încet treceau Și tu n-ai spus nimic Într-un sfârșit, îndure...
-
Noaptea când pe cer se iveşte luna Eu îmi caut steaua printre mii de stele Ştiu că e acolo şi e numai una Doar ea mă-nţelege cu bune şi ...