duminică, 4 august 2019

Aseară

Aseară, m-am văzut din nou cu ea
A fost din nou, o clipă trecatoare
Pe sânii moi catifelati ce tremurau
Sărutul meu se așternea cu-nfiorare

I-am spus din nou, ce mult eu o iubesc
Că inima îmi bate, atât de tare
Ca o ador ca un nebun și nu 'ndrăznesc
Să-i adresez faimoasa "întrebare"

Apoi m-am adâncit în ochii ei
În timp ce ea îmi povestea........de toate
Dar gându-mi rătăcește pe alei
Ce nu demult au fost abandonate

O vreau în viața mea, mă întregește
Dar între noi e un abis de netrecut
Iar inima mereu mă chinuiește
Și mă ucide, ca un asasin tăcut

Iubesc din nou, un înger, o himeră
Din nou mă urmărește acel blestem
Când eu iubesc, iar ea e pasageră
Prin viaţa mea, de unde eu o chem

sâmbătă, 3 august 2019

Agonie și extaz

Agonie și extaz
Bucurie și necaz
Toate mi s-au întâmplat
În trecutu-mi zbuciumat

Ieri, un mic boboc de floare
Azi, fapte neiertătoare
Mâine, tot va fi trecut
Clipe, gânduri, ce-au durut

Stau, privesc iar înapoi
Dor îmi e, de zbor în doi
Însă zborul ni s-a frânt
În furtună și în vânt

Ne-am pierdut unul de altul
Plâng aleile și parcul
Plânge luna printre stele
Plâng și lacrimile mele

Capul sus, merg înainte
Cer iertare în cuvinte
Celor care le-am greșit
Pe care i-am părăsit

Noptea când cu greu adorm
Îmi apari mereu în somn
Retrăiesc iubirea noastră
Aruncată pe fereastră

Spune-mi tu, boboc de floare,
De ce lumea-i visătoare,
De ce oare n-am știut,
Să păstrez ce am pierdut?

Iarna

Astăzi a-nceput să cadă
Flori de gheaţă si zăpadă
Cu petale argintii
Ce nu vor a se topi

Astăzi frigul a-nceput
Peste noi ca un sărut
Fulgii reci să si-i astearnă
Cu îmbrăţisari de iarnă

Vântul în nestire bate
Suflete abandonate
Rătăcesc plângând alene
Prin nămeţi si prin troiene

Iarna rece si haină
Sclipitoare si divină
S-a lăsat în calea mea
Bună ziua, fulg de nea!

Amintiri

Azi noapte te-am privit din nou
Erai în visul meu, a mia oară
Ne-am despărțit şi-mi pare rău
Că am rănit o floare atât de rară

Când m-am trezit, te-am căutat, dar nu erai
Mi-am amintit cum am plecat singur din gară
Cu trenul ce cândva îl aşteptai
Cand eu veneam la tine întaia oară

Nu știu de ce, și-acum te mai visez
Poate e vină, poate întâmplare 
Nu știu de ce, mereu mă întristez 
Când vad in poze mica noastră floare

Revăd în visul meu, privirea ta
Aud şi-acuma râsul tău senin
Mai știi cum inima-mi bătea, 
Când iţi spuneam, că eşti al meu destin?

Îmi amintesc cum amandoi şi cu cei mici
Ieşeam în parc la început de vară
Cândva eram şi noi ca ei......pitici
Acum, am învaţat cum e sa doară

Eu, cu trecutul, jur, m-aş împăca
Dar vina ce o simt ca pe-o povară
Ma chinuie de zor, frumoasa mea
Şi nu știu cum s-o fac ca să dispară

Aceste rânduri scrise fără noimă
Sper eu, că poate le citeşti cândva
Chiar de n-au ritm, rimă sau formă
Îţi spun de fapt, despre durerea mea

La mulți ani

Îmbrăcate-n zori de zi,
S-au ivit la geamul meu,
Flori de gheaţă argintii,
În culori de curcubeu.

Din a cerului arcadă,
Azi s-a aşternut uşor,
Un covor alb de zăpadă,
Cu parfum de pluguşor.

Ninge cu steluţe dalbe,
Şi în prag de sărbători,
La ferestre vezi podoabe,
În brăduţii sclipitori,

Mai încolo pe o stradă,
Stă la poartă zgribulit,
Un micuţ om de zăpadă,
Ce de frig a-nţepenit.

El cu bucurie-n glas,
De sub pomii de castani,
Unde a fãcut popas,
Vă urează La Multi Ani!

Puteam

Puteam ca noi s-avem tot ce-i frumos
Puteam să ne iubim ca-ntr-o în poveste
Dar am pornit s-alegem dureros
Și nimeni nu mai poate trece peste

E-un chin, să fii de nou trădat
De cea pe care ai iubit-o și-o iubești
E greu să treci peste al ei păcat
Și n-ai să poți la fel să-i mai zâmbești

Mă rog la Dumnezeu, s-o pot uita
Căci numai ea, avea ceva-n privire
Acel ceva, acel "je no se quoi"
Ce-l voi păstra mereu în amintire

Ecoul dragostei

Astăzi am simţit din nou
Dragostea, ca un ecou
Am simţit privirea ta
Ce cu drag mă urmărea

Mi-ai intrat adânc în gând
Nu ştiu cum, şi nu ştiu când
Doar atât ştiu, că iubesc
Şi că mult te îndrăgesc

Inima îmi bate tare
Simt că nu mai are stare
Simt că are-un dulce dor
Doamne!!! Cred că o ador

Poate ar trebui să ştii
Că-ntr-o zi te voi găsi
Şi-ţi voi da iubirea mea
Ce îmi umple inima

Te iubesc

Prin mulţimea de pe stradă te zăresc păşind uşor
Ai un zâmbet cristalin, ca un sursur de izvor
Păru-ţi cade peste umeri, răvăşit de-o adiere
Şi-ale tale buze moi mă îmbie la plăcere

Stau mă uit în ochii tăi, fascinat de-a lor chemare
Simt în inimă un foc, ce mă arde şi mă doare
El mă mistuie în taină şi mă chinuie de mor
Ochii tăi frumoşi, căprui, mă înebunesc de dor

Sânt uimit cât de frumoasă, poţi să fii când te privesc
De a ta privire "hoaţă", zi de zi mă-ndrăgostesc
Când te văd inima-mi bate, sufletul mi-e fericit
Râd plângând când merg pe stradă, zici că am înebunit

Bucuria mă inundă când pe-ascuns tu îmi zâmbeşti
Te iubesc, şi îmi eşti dragă, chiar dacă te străduieşti,
Ca s-arăţi că nu îţi pasă, când eu ştiu că ziua ta
E de-acum mult mai frumoasă fiindcă ai dragostea mea

Tu trecând pe lângă mine mă atingi încetişor
Simt cum cresc a mele aripi, simt cum parcă pot să zbor
Şi din ochi îmi faci un semn, cum c-ai vrea să ne-ntâlnim
Pe-nserate la portiţă, amândoi să ne iubim

Şi-acum stau să vină seara, ca să vin să te iubesc
Dar răbdare nu mai am, si la drum încet pornesc
Stiu un rosu trandafir, intr-o curte solitara
Si-am sa merg ca sa il fur, sa ti-l dau in dar diseara

Hoinărind pe străzi în noapte eu te caut nencetat
Mă opresc la geamul tău şi uşor în el îţi bat
Eu visez că ieşi afară, şi mă chemi la tine-n casă
Tu îmi spui că mă iubeşti şi de nimeni nu îţi pasă

Înfocaţi ne sărutăm, printre flori şi aşternuturi
Eu încet mă dezgolesc, tu privindu-mă, te bucuri
Şi-amândoi ne-mbrăţişăm, într-un val de pasiune
Înecaţi într-un sărut plin de lacrimi şi suspine

Noaptea e pe terminate, un minut de-aş mai avea
Să te ţin la mine-n braţe, un sărut să-ţi mai pot da
Însă zorii se ivesc, soarele încet răsare
Şi din visul ce îl am, ea încet, încet, dispare

Te păstrez în inimă

Din viaţa mea când ai plecat
În urma ta nici n-ai privit
Să vezi durerea ce-ai lăsat
În sufletu-mi năpăstuit

Cu ochii-mi verzi înlăcrimaţi
Păşeam agale spre infern
Căci îngeri albi înaripaţi
Cădeau din zborul lor etern

Şi-n drumul meu spre înfinit
Priveam cum dispăreai în zări
Tu n-ai ştiut cât te-am iubit
Sirena mea, din negre mări!

În gândul meu îndurerat
Cel plin de lacrimi şi suspine
O rece ploaie s-a lăsat
Cu diamante şi rubine

Chiar timpul se opri în loc
Părea că plânge după tine
Cu lacrimi calde ca de foc
Durerea ca să şi-o aline

Însă acum la ceas târziu
Ca o corabie pe mare
Din focul meu atât de viu
N-a mai rămas decât o floare

Şi am s-o ţin la piept mereu
De noi să-mi amintească
Rugându-mă la Dumnezeu
Să mi te ocrotească
---------------------------
Am plâns alături de tine
Şi chiar mai plâng şi acum
Am plâns la rău şi la bine
Dar tu ai ales un alt' drum

Ce e dragostea

Vis pierdut într-un glob de cristal
Nisipuri fierbinţi spălate de val
Gânduri zglobii rătăcind printre stele
Săruturi furate de buze rebele

Suflet captiv într-un negru infern
Lacrimi pe chip ce vor curge etern
Secrete ascunse în colţ de odaie
Speranţe ucise de vânturi şi ploaie

Petale de flori aşternute-n iatac
Fiorul iubiri ce-l simţi în stomac
Atingerea caldă din miezul de noapte
Tandreţea simţită în voce şi şoapte

Privirea în care adânc te îneci
Sărutul fierbinte din nopţile reci
Momentul când noaptea în braţe o ţi
Când ştii că ursită pe viaţă-ţi va fii

Noaptea

Noaptea când pe cer se iveşte luna
Eu îmi caut steaua printre mii de stele
Ştiu că e acolo şi e numai una
Doar ea mă-nţelege cu bune şi rele

Când tăcerea nopţii tristă şi deplină
Îmi inundă gândul, eu în lumea mea,
Ştiu că vei veni şi vei fii regină
Peste inocenţa fulgilor de nea

Noaptea când adorm prins într-o vâltoare
Steaua mea frumoasă licăre timid
Ea-mi veghează somnul blând, din depărtare
Şi îmi umple visul atât de arid

În grădina nopţii totul prinde viaţă
Totul e magie şi mă poartă-n timp
Mi-amintesc şi-acum când de dimineaţă
Tu erai zeiţa din al meu Olimp
------------------------------------------
Când taina nopţii sfinte se pierde printre gene
Şi roua dimineţii te-nvăluie discret
Din miile de stele ce străluceau rebele
Doar tu frumoasa mea mă completezi perfect

Din toate florile

Din toate florile din lume
Eu pentru tine am cules
O mică floare ce-ţi va spune
Că inima mi te-a ales

Din toate stelele plăpânde
Ce strălucesc pe negrul cer
Doar una, eu o voi cuprinde
În palme, ca să ţi-o ofer

Şi am să plâng de fericire
Când bucuroasă-mi vei zâmbi
Căci voi primi a ta iubire
Cu drag în fiecare zi

Smerit în fiecare noapte
Am să te-ating cu mii de flori
Cu ale mele calde şoapte
Am să te fac mereu să zbori

Iar când adormi la pieptul meu
În braţe am să te cuprind
Şi-n negrul păr, un curcubeu
De vise dulci, am să îţi prind

Şi-am să te ţin mereu de mână
Căci tu eşti îngeraşul meu
Şi fii-vom veşnic împreună
Uniti la bine şi la greu

De sărbători

Iubit-o, am să-ţi fac cunună
Din fulgi de nea ce se adună
Din vânt, din ploi, şi din furtună
Numai să vi la mine

Iubito, am să-ţi fac din stele
Din toate lacrimile mele
O mândră salbă de mărgele
S-o ai doar pentru tine

Şi am să-ţi dau iubirea-ntreagă
Să nu mai rătăceşti pribeagă
Căci tu îmi eşti atât de dragă
Şi-o stii atât de bine

Acum în prag de sărbători
Îţi dăruiesc buchet de flori
Sărutul meu pe obrăjori
Durerea să-ţi aline

Dar dacă n-am să te-ntâlnesc
Îngândurat am să privesc
Spre tine, înger pământesc
În lacrimi cristaline

Iubito

Iubito, noaptea asta, te-am visat
Pășeai agale, pe un colț de lună
Pe creștet stele ți s-au așezat
Impodobindu-te cu-a lor cunună

Păreri de rău

Privesc neîncetat, la pozele din mână O dragoste frumoasă, acum e o ruină S-a ruinat în clipa, aceea, blestemată Când am plecat lăsând-...