joi, 6 august 2015

La mulți ani

E ziua ei și n-am s-o pot uita
Cândva ne sărutam sub clar de lună
E ziua ei și-mi plânge inima
Căci nu mai suntem iarăși împreună

Acum, sub cerul nopții, ea visează
Ţinându-se cu-altcineva de mână
Dar mie inima îmi sângerează
Când ea-l sărută cu o patimă nebună

Acum de ziua ei, mă-ntreb de știe
C-o am în gândul meu și-acum
Că o aștept din nou să vie
Că-n straie încă port al ei parfum

E ziua ei și La Mulți Ani îi spun
În dragoste să aibă doar noroc și soare
Căci undeva, în lume, un nebun
O poartă-n suflet ca pe un boboc de floare
-------------------------------------------------------------------
În caz că citești aceste rânduri, îți spun La Mulți Ani, iar dacă nu, atunci înseamnă că ţi-e bine și asta ar trebui să mă bucure.

marți, 14 iulie 2015

Păreri de rău 2

Îmi înec amarul în singurătate
Într-o lume tristă fără de culori
Amintiri și lacrimi sunt amestecate
În lumea alb negru ce îmi dă fiori

Sunt întemnițat în eternitate
Rătăcesc haotic printre morții vii
Inima mi-e frântă, abia dacă bate
Căci e sfâșiată, nu poate iubi

Trec pe lângă oameni, aud mii de șoapte
Îmi întorc privirea, nimic nu zăresc
Tot mai sper ca tu, cu seninătate
Să-mi zâmbești cu ochii ce îi îndrăgesc

Vorbe nerostite, clipe neuitate
Muguri albi de floare pier în asfințit
Sus pe cerul nopții mii de nestemate
Nasc dureri ascunse, fără de sfârșit

Timpul încet trece, port povara-n spate
Pașii-mi calcă greu, merg spre infinit
Valuri ce se sparg, maluri întristate
Toate le-am pierdut, când te-am părăsit

Îmi apari în vise, noapte după noapte
Totul e frumos, din nou ne iubim
Sărutări fierbinți, înrămate-n șoapte
Apoi mă trezesc....  totul e un chin

Viață nemiloasă, lasă-mă în pace
Nu vreau să trăiesc, de ea îmi e dor
Vreau s-aud în tihnă, liniștea cum tace
Vreau să nu mai sufăr, lasă-mă să mor

Păreri de rău

Privesc neîncetat, la pozele din mână O dragoste frumoasă, acum e o ruină S-a ruinat în clipa, aceea, blestemată Când am plecat lăsând-...