Ploaia

Mă plimb singuratic, pierdut prin mulţime
Privesc împrejur şi zăresc doar tristeţe
Iar ploaia ce cade cu patimi nebune
Mă umple de dor şi de lacrimi răzleţe

În sufletul meu şi-a făcut cuib durerea
Plângând rătăcesc printre stropii de ploaie
În gând îţi păstrez încă vie-amintirea
Cu tine intrând la mine-n odaie

Parfumul din păru-ţi îl simt chiar şi-acuma
Când frunzele cad încet dintre ramuri
Lovite de ploaia ce-aduce furtuna
Purtate de vântul ce bate prin geamuri

Pe banca din parc, unde dragostea noastră
Cândva o purtam în inima mea
Cad lacrimi din cer, iar pe bolta cerească
Îmi pare că văd imaginea ta

Gândul mă poartă iarăşi spre tine
Norii ascund urma paşilor tăi
Privesc viitorul ce nu ne-aparţine
Şi-aud în fereastră ale ploii bătăi

Mi-e dor de trecut, de clipele-n care
Visam amândoi pe un mal Dunărean
Promisiuni, jurăminte, şi lacrimi amare
Acum par un vis pe un val în ocean

Paşii mă duc pe cărări neştiute
Ploia pe chip mă sărută uşor
Şoaptele par atât de tăcute
Acum când te caut în suflet cu dor

În ropotul ploii se lasă-nserarea
Şi lumea din jur se îndreaptă spre case
Doar eu mai aştept să aud iar chemarea
Cuvintelor tale atât de frumoase